Guatemala, taramul mistic mayas (I) Florin

Mi-am exprimat marea dorinta de a explora Guatemala intr-un proiect amplu ce includea un circuit ce incepea in Mexic, se continua cu Guatemala prin punctele cele mai importante ale culturii maya si se incheia inapoi in Mexic, tot pe traseul mayas, cu marturiile imperiilor vechiu si tarziu. 

Am fost preluati de Mauricio - cel mai amabil, zambaret si sarmant ghid hispanic pe care l-am cunoscut de-a lungul calatoriilor, dovedind, de asemenea, puternice cunostinte despre universul maya. Ne-a intampinat si ne-a salutat calduros pe fiecare in parte, dupa care a inceput sa ne vorbeasca atat de frumos despre tara lui, incat am simtit imediat ca suntem parte din acel loc.

Guatemala surprinde prin paleta larga de culori vii la tot pasul: de la cladiri la costumele populare nationale si tesaturile vesel lucrate, impletirea armonioasa intre spiritualitatea crestina si arealul stravechi al civilizatiei maya, in care isi duc existenta descendentii culturii precolumbiene din zonele rurale. Una dintre cele mai fascinante lucruri pe care le descoperi in Guatemala este acela ca esti contemporan cu vechile culturi maya si ca poti vedea ritualurile vechi de sute de ani, ca poti auzi limba maya.

De-a lungul drumului, am vazut o vegetatie bogata, luxurianta, colorata, peisaje dominate de vulcani si lacuri. Din capitala Guatemala City, am fost transferati direct in zona cu cel mai frumos relief, pe malul Lacului Atitlan, considerat de cititorii National Geographic cel mai frumos lac din lume, cu cele mai spectaculoase panorame si reflectii in apa cristalina ale celor trei mari vulcani care il inconjoara: Atitlan, San Pedro si Toliman. San Pedro si-a incetat activitatea in urma cu 40 de mii de ani, dupa care a urmat Toliman, iar ultimul activ a fost Atitlan, cu o ultima eruptie in 1853. Ne-am cazat pe malul lacului, intr-unul dintre cele mai frumoase resorturi pe care le-am intalnit in America Centrala, Hotelul Atitlan, in localitatea Panajachel. Hotelul avea un parc natural cu vegetatie luxuriantace ne-a permis sa ascultam trilurile incantatoare ale multitudinilor de pasari exotice de dimineata pana seara. Toata vederea hotelului, a camerelor, a restaurantului si a piscinei erau indreptate catre panorama creata de lac si vulcani ca sa poate oferi o imagine ampla si impunatoare a locului, care sa ne ramana pentru totdeanuna in inima.

Panajachel este un mic sat hippiot, populat de multi turisti ce locuiesc aici, au afaceri in zona sau petrec o lunga perioada in Guatemala. Am explorat doua seri la rand orasul galagios si aglomerat cu moto taxi-ul. Am descoperit oameni amabili, localuri unde iti poti rasfata papilele gustative, plimbari nocturne pe strazile colorate si muzica buna la toate localurile slab luminate. Interesant la aceasta zona este comunitatea larga de mayasi din jurul lacului, trei sate la care am ajuns in vizita cu o salupa: Santa Catarina, Santiago si San Antonio. Prima oprire, in satul Santa Catarina, am facut-o pentru a vizita un atelier local de olarit, vase frumos pictate cu motivul pasarii nationale, quetzal, dupa care am mers la un atelier de tesatorie ca sa vedem cum se fac aceste minunate costume traditionale: se foloseste un razboi de tesut asemanator cu cel al bunicilor nostri, in care se tes motive frumos impletite pe tonuri puternice, vesele, iar modelul de pe fata se reflecta si pe verso intr-o armonie de culori. Am aflat ca portul national are anumite culori intr-o regiune a tarii si alte culori in altele. Am putut regasi stilizate lacuri, rauri, pasari, figuri geometrice, munti, predomina culorile de verde, albastru, mov. Ne-am oferit sa fim imbracati in portul traditional de catre doamna ce se ocupa de atelier. Fermecatoarele tinute si amabilitatea oamenilor au facut deliciul oricarei noi vizite, astfel ca nu am putut pleca de acolo fara o achizitie drept recunostinta.

Aceste comunitati il venereaza pe Maximon, aflat in Santiago, idolul fuziunii de traditii dintre cultura maya si cea catolica. In urma permisunii date de un calugar conquistador de a-si impleti ritualurile mayase cu cele catolice, cultura indigena a cautat un sfant pe care sa il venereze, o combinatie pre-columbiana si catolica. Este Zeul lor, aparatorul si protectorul poporului, reprezentat printr-o statuie de lemn imbracata partial in conquistador, partial in mayas, in fata careia guatemalezii vin sa ceara binecuvantare si noroc. Maximon este imbracat intr-o mare de esarfe, are o cravata, palarie pe cap si un trabuc in gura, fumul avand rol purificator. In jurul lui ard lumanari de diferite culori, fiecare simbolizand ceva, este privit cu admiratie si protejat de doi samani care fac ceremonialuri celor ce solicita ajutorul. Rezidenta lui se afla in casa diferitelor confraditas (fratii), persoane din comunitate desemnate sa aiba grija de aceasta figura sfanta. Acestia sunt diferiti de la an la an, iar membrii confraditas se ocupa de transportul figurii de-a lungul procesiunilor publice ce au loc in comunitatea respectiva printr-un ceremonial special in timpul Saptamanii Sfinte. Ce ne-a mai explicat ghidul este semnificatia importanta ce o aduce aceasta figura in care cred cu tarie guatemalezii: Maximon reprezinta o divinitate aducatoare de echilibru, intre umbra si lumina, viata si moarte. Toti il respecta si nu vor sa il manie, deoarece cred ca acest lucru va afecta lumea din echilibru si va produce multe daune. Se crede ca el este o legătura intre vechii zei ai mitologiei mayase, gemenii complementari Xibala (Zeul Mortii, al Lumii de Jos - Pământului, al Întunericului) si Hunahpu (Zeul Vieții, al Cerului, al Luminii). Maya este credinta cosmologica centrata intre credinta in Inima Pamantului si Inima Cerului. Asa este traita si inteleasa relatia intre lumea fizica si cea spirituala. Astfel, omul este intotdeauna in centrul universului (in inima a tot) si incantarea de rugaciuni si ceremonii se face tocmai pentru a pastra lumea in echilibru. Acelasi lucru este valabil si pentru aspectele de intuneric si de lumina, echilibrarea dorita intre zi si noapte ca fiind ciclul intregii vieti. Astfel, cum ambele sunt necesare, Maximon nu este nici rau, nici bun - asa cum se crede adesea in alte traditii sau religii. Este si atat!

Am parasit mistica poveste a lui Maximon si ne-am indreptat catre Chichicatenango sau Santo Tomas Chichicastenango, un mic oras format din urmasii etnicilor maya. Localitatea este renumita pentru piata traditionala foarte colorata si plina de fructe exotice, flori, tesaturi, sculpturi de lemn pictat. In mijlocul pietei se afla Biserica Santo Tomas, o cladire alba, mare, impunatoare, construita pe ruinele unui vechi templu pre-columbian ce pastreaza treptele originale, pe scari vanzandu-se brate intregi de flori de dimensiuni impresionante. Nu ni s-a permis intrarea prin fata pentru ca, la intrarea in biserica, un saman isi ducea la bun sfarsit un lung ceremonial ritualic. Am intrat prin lateral si am fost surprinsi sa vedem in mijlocul Bisericii o serie de locuri in care se permitea incheierea ceremonialului samanic inceput afara.

Pe lateralele bisericii, am gasit o serie de sfinti catolici, statui de lemn colorate si imbracate in tinute sclipitoare. In timp ce eram acolo, au venit o serie de localnici care si-au ocupat un loc pentru intocmirea ceremonialurilor mayase in limba lor straveche. Un miros tare de tamaie si oamenii care cerseau insistent si ne atingeau, ne-au facut sa iesim din Biserica San Tomas si sa mergem pe drumul prin piata ca sa exploram diversele obiecte de artizanat din frumoasele ritualuri guatemaleze. Ne-a oprit u zambetul pe buze in fata diferitelor tarabe unde ne-au fost aratate obiectele prin care este ales si incoronat un saman, salul ce ii este infasurat de jur imprejurul capului, cupa si medalionul ce le poarta, toate simboluri pline de incarcatura emotionala pentru ei. Dupa traversarea pietei am urcat dealul de la marginea orasului sa vizitam un cimitir mayas foarte colorat, pentru ca moartea este un moment pozitiv pentru ei deoarece se trece in supramundo. Culoarea crucii este aleasa in functie de preferinta decedatului. In locuri special amenajate, in lateralul mormintelor, sunt spatii pentru ceremonialurile samanice. Am fost martorii catorva dintre acestea - am vazut femei si barbati care au intrat in transa, am vazut si cum se pregateste acel spatiu plin de lumanari colorate, zahar, bomboane, biscuiti, petale de flori care sunt cuprinse de palalai mari de foc, peste care se presara apoi mirodenii si se rostesc o serie de incantatii in limba vechilor mayasi. Sunetul acestor ritualuri, combinat cu mirosurile atat de diferite, te transpun fara sa vrei intr-o atmosfera plina de emotie.

Citeste partea a II-a